Click pe…cultura generală
Profesor: Clinciu Simona – Violeta
Şcoala Gimnazială Puieşti, Judeţul Buzău
Educaţia tehnologică este o disciplină de cultură generală, ce s-a pliat ca o mănuşă ( sau aşa –mi place mie să cred) pe felul meu de a fi şi, implicit, de a aborda realitatea profesională specifică anilor ce au urmat revoluţiei din decembrie 1989.
Cultura generală nu se formează peste noapte, nici fără efort, nici uşor, ci prin căutări efervescente, de-a lungul anilor, a răspunsurilor potrivite la întrebările nevinovate ale copiilor: “ De ce venim la şcoală, doamna?”, “ De ce nu v–aţi făcut cântăreaţă?” sau “ De ce pot zbura avioanele?”, “ De ce ne trebuie educaţia tehnologică?”…Şi lista ar putea continua…….. .
Nu voi putea găsi niciodată toate răspunsurile potrivite, dar voi căuta în permanenţă să menţin vie dorinţa copiilor de a fi curioşi şi de a-şi pune întrebări. Eu, în calitatea mea de educator, am nobila misiune de a le îndruma paşii pe căile, uneori sinuoase, ale cunoaşterii, lăsând deoparte grijile proprii şi căutând modalitatea potrivită de a-i face pe ei, elevii noştri, să caute singuri informaţiile de care au nevoie.
Zilnic, la şcoală, căutăm noi şi noi modalităţi de a-i atrage pe copii, de a-i apropia de şcoală, de a le face cât mai plăcută ora de curs, în speranţa că, poate, poate vor pleca acasă cu ceva nou, bun, util care se va aşterne la temelia formării lor ca oameni.
Fiecare dintre noi, la disciplina predată, vrea mai mult atât de la elevi, cât şi de la sine. Fiecare dintre noi căutăm să ne facem plăcuţi copiilor, pentru a-i atrage spre materia predată şi a le netezi drumul spre cunoaştere.
Dimineaţa, înainte de a pleca la drum, cât aş fi de obosită, mă “remontez” – mă pun pe picioare gândindu-mă la copiii care mă aşteaptă la şcoală, la ce le-am promis că vom face împreună, la întâlnirea cu colegii, adică la tot ce înseamnă ŞCOALA pentru mine.
Deşi, la mine, prima opţiune profesională a fost ingineria, şcoala a rămas în sufletul meu de pe când eram elevă şi “ buchiseam” tainele nebănuite ale cărţilor. Elevă fiind, alergam dimineaţa spre şcoala, care era la doi paşi de mine, cu mama, aducându-mi pacheţelul, pe urmele mele…şi eram bună la fugă ( mai ales când se enerva mama ).
Ȋndrăgostită iremediabil de şcoală încă de pe când eram mică, îmi ajutam colegii la teme sau la unele probleme mai dificile, aşa cum, şi acum, caut zi de zi să le uşurez alor mei elevi, cât îmi stă în putinţă, activitatea şcolară. Cu toate acestea în gând, folosesc ori de câte ori pot, fişe de lucru, aritmogrife, desene, colaje, aplicaţii practice, teste ce conţin toate categoriile de itemi, pentru a veni în ajutorul elevilor de a reţine mai uşor conţinuturile predate. Nu de puţine ori, însă, tehnica modernă ne poate veni şi ea în ajutor. Videoproiectorul, laptopul, calculatorul ne ajută să exemplificăm prin imagini conţinuturile aduse în dezbatere în faţa elevilor, să abordăm situaţii reale sau simulate, să rezolvăm on-line teste, să căutăm informaţii, să găsim răspunsuri şi, cum obişnuiesc elevii nostri, “ celebrul“ etc., care-I scoate din orice încurcătură.
Ȋn ceea ce mă priveşte pe mine, în calitatea mea de cadru didactic, consider că menirea mea nu este aceea de a “ împuia” capul elevilor cu tot felul de informaţii inutile, ci, din contră, de a-i face să înţeleagă rolul important al şcolii pe termen lung.
Şi, cum să nu-ţi fie drag să mergi la şcoală, când te întâmpină copii zglobii, cu obrajii îmbujoraţi şi zâmbete-n priviri…stau drept mărturie imaginile de mai jos.
Ȋnchei aici, spunând şi eu, precum copiii, “ I love school!”. Cu drag, doamna de…tehnologie.